Mantis religiosa sau Calugarita europeana

Mantis religiosa (Linnaeus, 1758)

Face parte din Filum Artropoda, Clasa Insecta, Familia Mantidae, Genul Mantis, Specia religiosa.

Mantis religiosa-femela

Mantis religiosa este numita popular "Calugarita" - datorita pozitiei primei perechi de apendici (membre). Aceasta specie este raspindită in Europa, Asia, pînă în Siberia şi Extremul Orient si Africa. Specia a fost introdusă si în America de Nord şi Australia. In Romania o gasim pe aproape intreg teritoriu tarii cu exceptia zonelor de munte, preferand zonele in care se întâlnesc lunci, stepe, la liziera pădurilor, preferând povârnişurile uscate şi însorite.

Adultul are capul triunghiular, articulat, foarte mobil, fiind singura insecta ce poate sa isi miste capul la 180 de grade. Aparatul bucal de tip masticator. Prezinta doua antene filiforme. Picioarele sunt bine dezvoltate, cele anterioare fiind inzestrate cu spini. Aripile anterioare sunt inguste, slab pergamentoase, iar cele posterioare late, membranoase, in stare de repaos fiind stranse sub cele anterioare. Abdomenul e alungit, voluminos, format din 6 pana la 10 segmente, se termina cu doi cerci scurti si articulati. Corpul femelei putin mai mare ca al masculului, abdomenul mai voluminos, masculul avand in general 6 segmente abdominale. Aceasta specia, are o culoare in general verde sau maronie, camuflandu-se perfect in arbori si arbusti, fiind greu de observat.

Nimfa in ultimul stadiu

Este o specie hemimetabola (se dezvoltă prin metamorfoză incompletă). Dupa fecundare femela depune 100-300 ouă. Ouăle sunt înconjurate de o masă spumoasă, care mai apoi devine consistentă formand o capsulă chitinoasă - ooteca. Pana moarea, femela, poate depune mai multe astfel de ooteci, dupa observatiile mele acestea sunt de dimensiuni din ce in ce mai mici ca prima si probabil nu la fel de viabile. Larvele eclozează din ootecă în primăvara următoare şi se deosebesc de adulţi atît prin dimensiuni, cat şi prin unele particularităţi morfologice.

Mantis religiosa - femela - depunerea coconului cu oua

Cocon de oua dupa cateva ore de la depunere

Dupa sase naparliri larva se transforma in insecta adulta. Atat adultii, cat si larvele sunt pradatori, consumand in special diptere (muste), insa se hranesc foarte bine si cu greieiri si lacuste. Speciei ii este caracteristic "canibalismul" (in majoritatea cazurilor, dupa fecundare, femela devoreaza masculul). Acest fapt de multe ori este considerat un act de cruzime, dar nu este asa. Masculul se sacrifica pentru supravietuira speciei, proteinele lui fiind folosite pentru formarea si dezvoltarea oualelor.

In ultimii ani aceasta insecta se creste si in captivitate fiind un excelent animal de companie pentru cei mici, dar nu numai pentru ei. Desi rareori agresiva, aceasta specie nu necesita decat un mic terrariu, bine plantat (de preferat plante naturale), hrana (la 2-3 zile) si o intretinere minima a terrariului. Aceste bijuterii ale naturii se pot achizitiona de la Pet-Shopuri sau prin comanda de la diferiti crescatori. In Romania sunt putini cei care se ocupa cu vanzarea acestor nevertebrate, preferand sa comercializeze exemplare exotice fiind mai spectaculoase ca aspect.

Deocamdata aceasta specie nu este pe cale de disparitie, totusi ca masuri de protectie putem aminti : conservarea si protejarea biotopilor caracteristici; interzicerea colectarii speciei de catre colectionarii amatori.

Pelobates fuscus sau Broasca de pamant

Pelobates fuscus (Laurenti, 1768)

Broastele pentru oamenii de rand au constituit dintotdeauna un subiect tabu, desi sunt bijuterii ale naturii, ei le considera respingatoare si de multe ori aceste animale au de suferit de pe urma unei intersectari cu cel mai destept animal al planetei (omul).

Pelobates fuscus in timp ce sapa in sol

Pelobates fuscus - aceasta anura este prezenta in habitate ce contin pamant nisipos sau lutos, afanate, in care sa se poata ingropa usor. Dar ce este mai importanta este prezenta unui mediu acvatic unde sa isi poata depune ponta si unde sa se poata dezvola in primul stadiu de viata. In Romania o gasim in zonele de ses si de deal unde gaseste conditii favorabile.

Corpul acestei broaste este indesat, de dimensiuni medii (cca 5-7 cm), tegumentul este neted pe partea dorsala (pe spate) are o culoare cafenie deschis, cenuşie, alb sau gălbui cu pete roscate mai mult sau mai putin mari, cu benzi lungitudinale late, roscate sau verzi-maslinii de o parte si alta a sirei spinarii, pe partea ventrala (pe burta) au culoarea alb-murdar, nepatat sau cu pete si puncte cafenii. Botul rotunjit. Membrele sunt puternice, cele posterioare sunt scurte si robuste, de unde rezulta ca nu sunt folosite la sarit. Caracteristica este dezvoltarea tubercului metatarsian intern, care este foarte mare, comprimat, ca o lopata. Acesta este folosit pentru a se ingropa in sol.

Masculul in general mai mic decat femela, nu prezinta sac vocal, in perioada de imperechere (martie - aprilie) scoate totusi un sunet cu tonalitate joasa, desi acel sunet este scos in apa, el se aude foarte bine si la suprafata si seamana mai mult cu un ciocanit. Prefera in general baltile mai adanci, unde formeaza aglomerari de indivizi. Spre deosebire de alte broaste ce se imperecheaza la suprafata apei, aceasta specie prefera fundul baltilor unde femela isi depune ouale, ele fiind inconjurate de mucus, ce formeaza un cordon pe mai multe randuri, desfasurat cordonul poate masura pana la un metru, adapostind intre 480 si 3000 mii de oua.

Dezvoltarea embrionara dureaza de obiciei intre 5 si 11 zile, iar dezvoltarea postembrionara (larvara - trecerea de la mormoloc la broscuta) dureaza de obicei intre 56 si 110 zile. Sunt capabile sa hiberneze in diferite stadii postlarvare in ape neinghetate, cu o temperatura medie de 4 grade, putand sa isi termine metamorfoza in urmatoarea primavara sau vara! S-a observat ca mormolocii ce hiberneaza sunt mai mari decat cei care isi duc pana la capat metamorfoza intr-un sezon. Dar exista si dezavantaje, o perioada mai lunga in stadiu larvar, fac ca specia sa fie sensibila la calitatea apei.

Mormoloc de Pelobates fuscus - filmulet facut de ionut86g

Mormolocul ajunge la dimensiuni foarte mare 9 - 10 cm cu tot cu coada, rar 14 cm, coada ascutita si mai lunga decat corpul. La inceput mormolocii stau pe fundul baltii, mai tarziu dupa ce cresc putin ei tind sa stea mai mult pe langa plante, si apar din ce in ce mai des la suprafata.

Metamorfoza completa de obici are loc in iulie-septembrie, iar broasca ajunge la maturitatea sexuala dupa 3 ani. Dupa cum am mai zis pot hiberna in stadiul de larva. Forma gurii mormolocului este caracteristica, avand un cioc negru si cornos. Coloritul dorsal este brun-galbui, uneori cu pete mici negre, iar ventral mai deschis.

Mormoloci de pelobates fuscus ce au hibernat - filmulet facut de ionut86g

Ochi lor cu pupile verticale ne spun ca Pelobatesul nostru este un animal nocturn, cu exceptia perioadelor de reproducere. In timpul zilei de obicei se ingroapa, in perioade de seceta putand ajunge la adancimi mari de pana la 2 metri, ele pot folosi adaposturile din pamant facute de alte animale sau si le pot sapa singure cu ajutorul tuberculelor metatarsiene, ce dau mebrului posterior aspect de lopata.

Mormolocul se hraneste cu detritus si plante, in deosebi alge, dar din dieta lor nu lipsesc nevertebrate precum puricii de balta, ciclopi si chiar moluste. Ca adult se hraneste cu nevertebrate, in special insecte si arahnide.

Are destui dusmani naturali, in special nevertebrate, cum ar fi viermi paraziti. Dintre vertebrate dusmanii lor naturali sunt pasarile de apa, pasarile rapitoare de noapte si serpii.

Cand este prinsa, scoate un sunet similar cu a unui miorlait, iar glandele cutanate secreta un miros slab de usturoi stricat.

Pelobates fuscus, este o specie extrem de vulnerabila, in primul rand pentru conditiile de habitat pe care le prefera. In ce priveste calitatea apei si a structurii solului. Poluarea, in special a mediului acvatic, produsa de industrializare, pesticide, fertilizatori minerali, apa menajera, etc., deasemenea si alte activitati cum ar fi urbanizarea, sau activitatile noastre recreative din natura, duc la distrugerea si prin urmare diminuarea habitatelor cu o importanta deosebita pentru specie si nu numai.

Aceasta specie poate trai chiar si in orase mari daca conditiile de trai sunt favorabile, e adevarat ca abundenta lor scade. Aceste broaste pot trai sub pamant chiar si 8 luni fara a iesi la suprafata. Specie pe cale de disparitie, din genul Pelobates, la noi in tara mai este prezenta specia Pelobates syriacus.

Fotografii - Copiright © ionut grosu

Paianjenii lup sau Familia Lycosidae

Pentru primul articol am ales sa vorbesc despre niste animale foarte simpatice, care mie imi plac enorm de mult, desi multi detesta aceste bijuterii ale naturii, cu siguranta fac o mare greseala.

Prin urmare voi vorbi despre familia Lycosydae in general ce face parte dintr-un grup mai mare numit Araneae.

Lycosa singoriensis

In tara noastra au fost identificate pana in prezent circa 82 de specii din aceasta familie reprezentate de 11 genuri (G.) si anume:

1. G. - Acantolycosa
2. G. - Pardosa
3. G. - Alopecosa
4. G. - Aretosa
5. G. - Hygolyeosa
6. G. - Lycosa
7. G. - Pirata
8. G. - Tricca
9. G. - Trochosa
10. G. - Xerolycosa
11. G. - Aulonia

Morfologia externa

Lycosidele cuprind specii de talie foarte variata, de la 5 la 35 mm (un exemplu foarte cunoscut este Lycosa singoriensis). Corpul alcatuit, ca la toti paianjenii dintr-un cefalotorace (prosoma) si un abdomen (opistosoma), cele doua parti ale corpului fiind unite printr-un pedicel.

Lycosa singoriensis

Tegumentul acoperit de peri, cu forme si structuri diferite.
Prosoma privita dorsal prezinta anterior o regiune cefalica unde se gasec ochii, in numar de 8, dispusi la Lycosidae in mod caracteristic pe 3 randuri.

Pozitia ochilor la Lycosa singoriensis, vazut frontal si lateral.

Opistosoma sau abdomenul la licoside este ovala, pe partea ventrala gasindu-se orificiul genital, stigmele respiratorii, filierele si anusul.

Ciclu biologic

Lycosidele sunt o parte importanta a ecosistemelor terestre, majoritatea lor ducand o viata mobila, epigee, adapostindu-se temporar in frunzar, sub pietre, in diferite crapaturi din sol, etc. Exista insa si licoside ce duc o viata hipogee, adica locuitori permanenti ale galeriilor sapate in sol (ex. Geolycosa).
Licosidele, ca toti paianjenii de altfel, produc cu ajutorul glandelor sericigene (filierele) panza, dar aceasta nu este folosita ca la paianjenii din familia Araneidae pentru asi construi capcane in care sa isi prinda prada sau adaposturi ca paianjenii din familia Agelenidae.

Lycosidele ierneaza de obicei in penultimul stadiu de naparlire (ca juvenili), iar primavara devin adulti dupa ultima naparlire. Data ultimei naparliri este de obici influentate de conditiile climei in special de temperatura si umiditate. La cateva zile dupa ce au devenit adulti, maturi din punct de vedere sexual, masculii construesc o panza, numita pnaza spermatica, unde isi picura putin lichid spermatic din deschiderea genitala, dupa care sperma este absorbita de ambii palpi cu ajutorul organului copulator. Dupa ce incarcatura ce va da nastere unor noi indivizi este la locul ei, masculul din familia licosa pleaca in cautarea femelelor din aceeasi specie.
Insa cautarea lui ar fi in zadar daca femela nu ar avea glande specializate ce produc mirosuri caracteristice si fire de matase ce sunt lasate de acestea in urma, special pentru a atrage masculii. Firele avand rol de excitanti declansatori de comportament, facand ca masculii sa reactioneze urmarind firul.
Intalnind femela, masculul manifesta un comportament prenuptial caracteristic.

Femela de Lycosa singoriensis - atac

Dupa ce a avut loc acuplarea, femela pleaca in cautarea unui loc pentru a depune ponta si construirea coconuli. Dupa ce a gasit locul potrivit aceasta tese o panza, pe aceasta panza isi depune ouale ce sunt inglobate intr-o masa lichida, apoi ouale sunt acoperite complet cu o tesatura densa de matase. Apoi faza finala, coconul este fixat de filiere si purtat de catre femela. Femelele din familia licoside sunt singurii paianjeni ce isi ancoreaza coconul cu oua de filiere si cauta sa il expuna cat mai mult la soare, acest lucru favorizand dezvoltarea embrionara, facand ca puii sa eclozeze mai repede. Cel mai important factor in dezvoltarea embrionara este caldura ce influenteaza iesirea puilor din cocon. Pentru licosidele de la noi din tara perioada dezvoltarii embrionare dureaza intre 25 - 70 de zile.

Cat timp femele poarta coconul, aceasta nu se hraneste, nici dupa ce puii au iesit, o perioada de cateva zile pana la o saptamana, nu vaneaza nimic.
Dupa ce puii au iesit, se strang pe abdomenul mamei, daca sunt prea multi invadeaza chiar si cefalotoracele femelei si se strang in 2 -3 strate. Chiar de la aceasta varsta paianjenii descopera importanta panzei, stiu ca ancorandu-se de mama acestia nu se vor pierde. Interesant este ca aceasta catarare a puilor pe corpul mamei nu este dictata nici de miros, nici de vaz, ci de senzatia tactila provocata de peri. Dupa ce puii isi consuma rezervele viteline acestia parasesc corpul mamei si incep sa se hraneasca, dar nu inainte de a se dispersa folosind aceeasi metoda ca si ceilalti paianjeni din alte familii, si anume se urca pe cel mai inalt punct din jurul lor, tes un fir lung cu rol de parasuta, de unde isi iau "zborul" catre noi teritorii.

In conditiile noastre climatice licosidele incep perioada de iernare prin septembrie - octombrie in stadiu de juvenil sau adult.

Hrana

Licosidele ca si toti paianjenii de altfel sunt animale pradatoare, ele sunt mereu in miscare, care isi vaneaza prada prin ambuscada (de aici si numele de paianjen lup). Cat priveste prada, este foarte variata in general vaneaza insecte (diptere, himenoptere, lepidoptere, coleoptere) si chiar alte araneae.

Durata vietii

Nu se stie exact cat ar putea trai un licosid, dar estimarile se fac incepand de la un an pana la 34 de luni in functie de specie. Acestia putand intra la iernat ca adulti (numai femelele) sau ca nimfe (juvenili).

Ecologie

Desi poate va este greu sa credeti dar alegerea habitatului se realizeaza in functie mai ales de cerintele fiziologice ale paianjenilor (in special hrana, dar si umiditate si temperatura).

Lycosa singoriensis hranindu-se

Dusmani si paraziti

Licosidele reprezinta o veriga importanta in lantul trofic terestru, astfel ele servesc ca hrana amfibienilor, reptilelor, pasarilor si chiar altor paianjeni.
Ca paraziti o impotanta mare o au himenopterele din genul Gelis ce paraziteaza coconii licosidelor si dipterele din familia Cyrtidae, genul Oncodes ce traiesc ca larve parazite in abdomenul paianjenilor.

Raspandire geografica

Cele circa 2000 de specii de licoside sunt raspandite pe tot globul, in afara de regiunile polare.
In Romania dupa cum era de asteptat paianjenii familiei licosa sunt raspanditi in toata tara sunt reprezentate de circa 82 de specii ce fac parte din 11 genuri.

Mai puteti citi despre:

- Lycosa singoriensis sau Tarantula Romaneasca

Introducere

Probabil va veti intreba de ce am ales aceast subiect, animalele.
Prin natura lor sunt extraordinare, insa multi oameni reactioneaza negativ la vederea unor insecte sau a serpilor de exemplu. Reactia lor, de multe ori, este dusa la extrema cea mai intunecata, unde animalul are enorm de mult de suferit.
Desi traim intr-o lume avara dupa informatie cand vine vorba de animale sau de natura ne scufundam in mii de intrebari si presupuneri gen "Cum ar fi daca as sti?"
In urmatoarele articole, va voi destainui povestile animalelor din Romania, fie ele vertebrate, sau nevertebrate.