Translate

miercuri

Tegenaria agrestis sau Paianjenul vagabond

Tegenaria agrestis (Walckenaer, 1802)

Tegenaria agrestis face parte din Familia Agelenidae, măsoară aproximativ 12-18 mm, au o culoare cafenie cu picioare lungi, preferă locurile întunecoase unde îşi pot ţese pânza lor în formă de pâlnie, nu de putine ori au fost găsiţi în case sau scări de bloc.



Este un păianjen nocturn, ziua stând ascuns în pânza sa. Specia are o reputaţie de păianjen agresiv, dar nu este chiar aşa, el muşcând doar dacă este provocat, evită de obicei contactul cu oamenii. Cele mai multe muşcături au fost inregistrate atunci când s-a călcat accidental pe acest păianjen.


Paianjen indigen Europei, el a fost introdus in America de nord, cel mai probabil prin transporturile de pe mare. De cele mai multe ori au fost transportati in incarcaturi cu lemn, si au sosit in port inca in cocon, atasati de bucatile de lemn. In America a preferat in deosebi habitatele umane spre deosebire de Europa unde traieste mai mult in paduri, sub pietre, lemne si in vegetatia din gradini, rareori intrand in case datorita concurentei teritoriale cu rudele sale Tegenaria domestica; Tegenaria gigantea care prefera spatiile intunecoase antropice.



Are un ciclu de viata de doi-trei ani. In America unii arahnologi cred ca traiesc doar un an, acest aspect nefiind definitivat cat priveste aceasta specie. Paianjenii depun unu pana la patru saculeti cu oua prin luna septembrie si octombrie. Saculetii cu oua sunt de obicei atasati de pietre sau lemne, sau alte lucruri ce se gasesc in gradini si curti. Fiecare cocon contine aproximativ 100 de oua. Puii ies din ou de obicei primavara, se hranesc si cresc ajungand adulti in al doilea an in lunile iulie-august.




Femele isi construesc panza si de obicei nu mai parasesc acel loc, pe cand masculul se deplaseaza activ in timpul noptii in cautarea femelelor. Dupa imperechere masculul de obicei moare. Dupa construirea ultimului cocon femela ramane langa acesta pana moare.




Desi se spune ca sunt agresivi acesti paianjeni nu sunt chiar asa. Daca va aflati intr-o casa si ati aprins o lumina paianjenul se opreste, iar daca simte pericol acesta incepe sa alerge, cateodata alearga spre o persoana pe care nici macar nu o vede, probabil si de aici porneste aceasta conceptie de paianjen agresiv sau ideia ca paianjenul te urmareste. Nu sunt nici buni cataratori adesea sunt vazuti la nivelul solului.




50% din muşcăturile acestui păianjen sunt uscate (nu inoculează venin), veninul său este destul de puternic incât să provoace durere locală intensă şi necroză. De multe ori cel muşcat nici nu îşi dă seama de asta. După muşcatură locul se înroşeşte apoi roşeata dispare în câteva ore. În primele 24 de ore muşcătura apare ca o înţepătură de ţânţar cu o băşicută în centru. După 24 de ore băşicuţa se sparge, rămâne deschisă, cauzând ulceraţii.



Această ulceraţie se încrustează, se vindecă după o perioadă de 3 săptămâni de la muşcătura iniţială. In cele mai multe cazuri lasă o cicatrice permanetă. Dacă muşcătura e într-o zonă unde se află ţesut gras, leziunea este mai profundă şi mai extinsă, ea vindecându-se în decurs de 2 ani.
Reacţii adverse la veninul păianjenului vagabond includ: dureri de cap, greaţă, vărsături, dureri şi simptome asemănătoare gripei.


Un lucru interesant de menţionat este faptul că păianjenii din Europa nu sunt la fel de periculoşi ca cei din America, mulţi arahnologi spun că muşcătura lor nu are acelaşi efect, dar in acelasi timp nu pot explica de ce in America au evoluat diferit si nu stiu nici cu ce scop.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu