Expozitie de fotografie si simpozion la Muzeul de Stiinte din Roman

Biodiversitatea amfibienilor din Romania

Amfibienii sunt animale poichiloterme (care își modifică temperatura corpului după temperatura mediului ambiant), cu tegumentul nud, bogat în glande şi puternic vascularizate ce permit acestora schimburi gazoase cu apa şi aerul atât in stadiul de larve cât şi ca adulţi. Respiraţia pulmonară la adulti si cea branhială în stadiile larvare completează respiraţia tegumentară.
Amfibienii sunt un grup de animale aflate în declin accentuat la nivel mondial, de asemenea sunt consideraţi buni indicatori ai calităţii mediului datorită tegumentului lor umed ce îi face vulnerabili la condiţiile de mediu şi la activităţile antropice atât la nivelul ecosistemelor terestre cât şi a celor acvatice. Sunt animale vertebrate tetrapode, ei pot fi întâlniţi atât în medii acvatice dulcicole cât şi terestre. În România se întâlnesc pretutindeni de pe litoralul Mării Negre până la o altitudine de 2000 m. Ecosistemele în care nu pot trăi sunt lacurile sărate şi Oceanul Planetar.
Deşi unii amfibieni duc o viaţă terestră, toţi depind de mediul acvatic pentru reproducere:
- dezvoltarea embrionară - dezvoltare larvară.

Clasa Amfibia se împarte în trei ordine:

- Urodele (amfibieni cu coadă)
- Anure (amfibieni fară coadă)
- Gimnofioni - Nu se intalnesc in Romania

Din cele 3 ordine, doar reprezentanţii primelor două trăiesc în ţara noastră însumând 19 specii, din care 6 specii de urodele şi 13 specii de anure.

Ciclul de dezvoltare

Ciclul de dezvoltare la amfibieni este strâns legat de mediul acvatic, depunerea pontei şi stadiile larvare sunt obligatoriu acvatice, mai ales la speciile ce se găsesc în România. Reproducerea are loc primavara devreme, pentru ca larvele sa aibă timp să se metamorfozeze.
Stadiul larvar poate dura de la câteva săptămâni până la un an, în funcţie de specie şi de factorii de mediu cum sunt temperatura şi umiditatea. Alte specii de amfibieni, în special cele din familia salamandrelor, rămân în stadiu larvar intreaga viata. Acest fenomen poartă numele de neotenie.

Imagini ale dezvoltarii embrionare la Triturus/Lissotriton vulgaris © Iosob G. Alin

Deşi amfibienii sunt foarte prolifici, o femela depunând câteva zeci de ouă în cazul amfibienilor din Familia Salamndridae sau câteva mii în cazul anurelor, rata de supravieţuire este foarte mică mai ales în cazul larvelor şi a juvenililor. În perioada iernii toţi amfibienii sunt inactivi, ei hibernând pe uscat in cele mai multe cazuri dar şi în apă.

Habitate preferate de amfibieni

Deşi în perioada de reproducere preferă habitatele acvatice (bălţi permanente, bălţi temporare, iazuri, ape lin curgătoare, lacuri, şanţuri) mulţi amfibieni trăiesc cea mai mare parte din viaţa adultă în habitate terestre de bună calitate în special în pădurile de foioase de la şes şi deal, dar şi unele păduri de conifere.

Habitate preferate de catre amfibieni © Iosob G. Alin

Din păcate viitorul amfibienilor este nesigur. Declinul lor foarte rapid din ultima jumătate a sec. XX se datorează în mare parte distrugerii habitatelor, aici fiind incluse: despăduririle, desecarile, poluarea (inclusiv ploile acide), încalzirea globală, supraexploatarea, etc..

Efecte ale poluarii asupra amfibienilor

Poluarea nu numai că poate duce la moartea animalelor, în special al amfibienilor, dar poate avea efect de stres major asupra dezvoltării embrionare ducând la modificarea structurii moleculare la embrioni, facilitând apariţia malformaţiilor.

Speciile de amfibieni din Romania

Foto 1 si 2 © Alex Stefanescu

Foto 1 si 2 © Alex Stefanescu

Foto 1 © Alex Stefanescu; Foto 2 © Ionut Grosu

Foto internet

Foto internet

Foto 1 si 2 © Iosob G. Alin

Foto 1 si 2 © Iosob G. Alin

Foto internet

Foto 1 © Iosob G. Alin; Foto 2 © Alex Stefanescu

Foto 1 © Iosob G. Alin; Foto 2 © Ionut Grosu

Foto internet

Foto 1 si 2 © Alex Stefanescu

Foto 1 © Alex Stefanescu; Foto 2 © Iosob G. Alin

Foto 1 internet; Foto 2 © Alex Stefanescu

Foto 1 si 2 © Alex Stefanescu

Foto 1 si 2 © Alex Stefanescu

Foto internet

Foto 1 © Iosob G. Alin; Foto 2 © Alex Stefanescu

Foto 1 si 2 © Alex Stefanescu

Foto © Iosob G. Alin

Triturus (Lissotriton) vulgaris sau Tritonul comun

Triturus/Lissotriton vulgaris (Linnaeus, 1758)

Face parte din Regnul Animalia, Clasa Amphibia, Ordinul Urodela, Familia Salamandridae, Genul Triturus/Lissotriton (din 2006), Specia vulgaris.

Mascul si femela de Lissotriton vulgaris - tritonul comun -

Triturus vulgaris, tritonul comun sau sălămâzdra obişnuită este cea mai mică specie de triton, lungimea sa totală fiind de 6-11 cm (de la cap la coadă). Corpul relativ zvelt; capul uşor alungit în regiunea rostrală, botul mai ascuţit la mascul şi mai rotunjit la femelă: brăzdat de trei şanţuri longitudinale pe partea dorsală; tegumentul este neted.

Mascul de Lissotriton vulgaris L.

Masculul are spatele, creasta şi flancurile galben-brune, brune cenuşii, brune închis sau brune măslinii. Pe spate şi pe flancuri, pete negre rotunde, dispuse de obicei liniar-longitudinal. Creasta dorsală cu pete negre rotunde sau vărgate, vertical cu negru. Abdomenul şi guşa galben palid, cu pete rotunde negre neregulate, cloaca brun închisă. Pe cap trei perechi de dungi negre, respectiv pe maxilarul superior, de-a lungul ochilor şi deasupra ochilor; pe mijlocul capului o dungă neagră nepereche.

Femela de Lissotriton vulgaris L.

Femela are o culoare in general ca al masculului, mai frecvent galben-brun. Dorsal puncte închise mici, nu există linii negre pe cap; adesea se păstrează desenul juvenil, doua linii inchise dorso-laterale, începând de deasupra ochilor şi continuînd până în dreptul cloacei. În locul crestei, femelele, au o tivitură tegumentară. Abdomenul şi guşa galben palid cu puncte negre mici, uneori punctele sunt rare şi pot chiar lipsi.

Foto: http://www.biolib.cz/en/image/id10286/ - Autor: Lukáš Konečný 

Este o specie euritropă răspândită aproape peste tot, din Delta Dunării până la altitudinea de 1500 m. În general este o specie de şes. Se reproduce în aproape orice ochi de apă, indiferent de calitatea acestuia.

Adultii de triton ies din hibernare primăvara timpuriu și intră foarte devreme în apă – din februarie pâna în martie, perioada de reproducere durând pâna în aprilie-mai, în funcție de climă și altitudine, la munte ponta poate avea loc la finele lui mai.În cazurile excepționale provocate de condițiie schimbătoare de mediu, tritonul poate intra de două ori în rut în cursul aceluiași an. Adulții părăsesc apa în iulie, deși exemplare izolate de obicei femelele raman in apă până mai târziu.

Padurea Gadintin 26.03.2015, un filmulet facut de Iosob Gabriel Alin. Mascul si femela in perioada de reproducere.

Odată cu intrarea în apă şi începerea perioadei de reproducere, atât femela cât şi masculul devin intens coloraţi, masculul evidentiindu-şi mai bine creasta dorsală care devine acum mai înaltă. Dimorfismul sexual este foarte usor distins de femelă datorită coloritului si crestei mai accentuate. Abdomenul femelei devine mai voluminos datorita numarului mare de oua (cca. 400 oua). Când masculul primeste semnalul din partea femelei care este pregătită pentru reproducere, va trece la faza eliminarii spermatoforului, masculul depunând spermatoforul pe substrat si conducând femela în acel loc, până ce aceasta va cuprinde cu buzele cloacai spematoforul si îl va internaliza.

n

  Ouăle se depun izolat, lipite de plantele submerse, oul măsoară 1½ mm,este un sferoid turtit, învelit într-o capsulă gelatinoasă ovoidă, de 3 mm. Coloritul este fumuriu. Larvele eclozează după aproximativ 15 zile și au o lungime de aproximativ 7 mm. Înainte de transformare au cca. 25 – 30 mm. Larvele se transformă după 2½ - 3½ luni de la ecloziune.

Embrion de Lissotriton vulgaris L.

Video de Ionut Grosu