Biodiversitatea amfibienilor din Romania

Amfibienii sunt animale poichiloterme (care își modifică temperatura corpului după temperatura mediului ambiant), cu tegumentul nud, bogat în glande şi puternic vascularizate ce permit acestora schimburi gazoase cu apa şi aerul atât in stadiul de larve cât şi ca adulţi. Respiraţia pulmonară la adulti si cea branhială în stadiile larvare completează respiraţia tegumentară.
Amfibienii sunt un grup de animale aflate în declin accentuat la nivel mondial, de asemenea sunt consideraţi buni indicatori ai calităţii mediului datorită tegumentului lor umed ce îi face vulnerabili la condiţiile de mediu şi la activităţile antropice atât la nivelul ecosistemelor terestre cât şi a celor acvatice. Sunt animale vertebrate tetrapode, ei pot fi întâlniţi atât în medii acvatice dulcicole cât şi terestre. În România se întâlnesc pretutindeni de pe litoralul Mării Negre până la o altitudine de 2000 m. Ecosistemele în care nu pot trăi sunt lacurile sărate şi Oceanul Planetar.
Deşi unii amfibieni duc o viaţă terestră, toţi depind de mediul acvatic pentru reproducere:
- dezvoltarea embrionară - dezvoltare larvară.

Clasa Amfibia se împarte în trei ordine:

- Urodele (amfibieni cu coadă)
- Anure (amfibieni fară coadă)
- Gimnofioni - Nu se intalnesc in Romania

Din cele 3 ordine, doar reprezentanţii primelor două trăiesc în ţara noastră însumând 19 specii, din care 6 specii de urodele şi 13 specii de anure.

Ciclul de dezvoltare

Ciclul de dezvoltare la amfibieni este strâns legat de mediul acvatic, depunerea pontei şi stadiile larvare sunt obligatoriu acvatice, mai ales la speciile ce se găsesc în România. Reproducerea are loc primavara devreme, pentru ca larvele sa aibă timp să se metamorfozeze.
Stadiul larvar poate dura de la câteva săptămâni până la un an, în funcţie de specie şi de factorii de mediu cum sunt temperatura şi umiditatea. Alte specii de amfibieni, în special cele din familia salamandrelor, rămân în stadiu larvar intreaga viata. Acest fenomen poartă numele de neotenie.

Imagini ale dezvoltarii embrionare la Triturus/Lissotriton vulgaris © Iosob G. Alin

Deşi amfibienii sunt foarte prolifici, o femela depunând câteva zeci de ouă în cazul amfibienilor din Familia Salamndridae sau câteva mii în cazul anurelor, rata de supravieţuire este foarte mică mai ales în cazul larvelor şi a juvenililor. În perioada iernii toţi amfibienii sunt inactivi, ei hibernând pe uscat in cele mai multe cazuri dar şi în apă.

Habitate preferate de amfibieni

Deşi în perioada de reproducere preferă habitatele acvatice (bălţi permanente, bălţi temporare, iazuri, ape lin curgătoare, lacuri, şanţuri) mulţi amfibieni trăiesc cea mai mare parte din viaţa adultă în habitate terestre de bună calitate în special în pădurile de foioase de la şes şi deal, dar şi unele păduri de conifere.

Habitate preferate de catre amfibieni © Iosob G. Alin

Din păcate viitorul amfibienilor este nesigur. Declinul lor foarte rapid din ultima jumătate a sec. XX se datorează în mare parte distrugerii habitatelor, aici fiind incluse: despăduririle, desecarile, poluarea (inclusiv ploile acide), încalzirea globală, supraexploatarea, etc..

Efecte ale poluarii asupra amfibienilor

Poluarea nu numai că poate duce la moartea animalelor, în special al amfibienilor, dar poate avea efect de stres major asupra dezvoltării embrionare ducând la modificarea structurii moleculare la embrioni, facilitând apariţia malformaţiilor.

Speciile de amfibieni din Romania

Foto 1 si 2 © Alex Stefanescu

Foto 1 si 2 © Alex Stefanescu

Foto 1 © Alex Stefanescu; Foto 2 © Ionut Grosu

Foto internet

Foto internet

Foto 1 si 2 © Iosob G. Alin

Foto 1 si 2 © Iosob G. Alin

Foto internet

Foto 1 © Iosob G. Alin; Foto 2 © Alex Stefanescu

Foto 1 © Iosob G. Alin; Foto 2 © Ionut Grosu

Foto internet

Foto 1 si 2 © Alex Stefanescu

Foto 1 © Alex Stefanescu; Foto 2 © Iosob G. Alin

Foto 1 internet; Foto 2 © Alex Stefanescu

Foto 1 si 2 © Alex Stefanescu

Foto 1 si 2 © Alex Stefanescu

Foto internet

Foto 1 © Iosob G. Alin; Foto 2 © Alex Stefanescu

Foto 1 si 2 © Alex Stefanescu

Foto © Iosob G. Alin

Hyla arborea sau Brotacelul

Hyla arborea (Linneaeus, 1758)

Specie vulnerabila conform IUCN (International Union for Conservation of Nature) şi a “Cărţii Roşii a Vertebratelor din România” Bucureşti 2005, face parte din Phylum Vertebrata, Clasa Amphibia, Ordinul Anura, Familia Hylidae, Genul Hyla, Specia arborea.

Hyla arborea sau broasca europeană de copac, brotăcelul, buratecul sau răcănelul este o anură de dimensiuni mici, lungimea adultului fiind de cca 5 cm. Capul mai lat decât lung, botul scurt şi rotunjit, ochii laterali, timpanul vizibil. Membrele sunt lungi, cu discuri adezive caracteristice la vârful degetelor, degetele anterioare uşor palmate la bază, primul deget mai scurt decât al doilea, cele posterioare palmate. Pielea este netedă, strălucitoare dorsal, granuloasă ventral (în afară de gât la mascul). O dungă neagră sau cafenie porneşte de la nări, până la baza femurului, în regiunea lombară formează o blucă îndreptată în sus.

Masculul are un sac vocal mare, brun-închis sau brun-gălbui, sub gât; când este gol pare un pliu al pielii.

Femela nu prezintă sac vocal, dar, spre deosebire de mascul, prezintă granulaţii şi pe gât, culoarea acestuia fiind de un cenuşiu-violet.

Specie euritermă, în România trăieşte pretutindeni în afara zonelor de munte. Este singura broască arboricolă de la noi din ţară şi datorită discurilor sale adezive se caţără cu uşurinţă în arbori şi tufişuri. Duce o viaţă crepuscular-nocturnă, dar are şi activitate diurnă stând deseori la soare sau vânează insecte. Hrana brotăceilor este variată predominând dipterele, dar s-a găsit în conţinutul stomacal examinat şi coleoptere, arahnide şi oligochaete.

Specie arboricolă, brotăcelul trăieşte în păduri, zone cu tufişuri, preferă pădurile străbătute de ape. Pentru reproducere are nevoie de bălţi nu foarte adânci, cu vegetaţie bogată şi apă curată. Este întâlnit de la 0 la 1000 m altitudine.

Importantă verigă trofică larvele sunt consumate de către peşti, păsări, ţestoase de apă şi unele insecte; adulţii la râdul lor, sunt o importantă sursă de hrană pentru şerpi, păsări şi uneori chiar pentru peşti.

Habitate preferate de Hyla arborea L.

Adulţii de Hyla ies din hibernare la sfârşitul lunii Martie şi se adună pentru reproducere la bălţi din luna Aprilie până în Iunie. Masculii sunt primii care intră în apă, femelele doar în preajma pontei.

Este activă în special noaptea. Datorită coloritului ei de protecţie nu se adăposteşte pe timp de zi, stând la soare pe vegetaţie. În majoritatea timpului stă căţărată pe plante, putând urca la câţiva metri de la sol.

Vocea masculului este foarte puternică, un fel de “crac-crac-crac” asurzitor, câte 3-6 pe secundă timp de câteva secunde. Ei cântă de obicei în cor, cu perioade regulate de întrerupere, nu numai în perioada de împerechere ci şi după o ploaie caldă de vară sau pe înserat.

Hibernarea apare în Septembrie-Octombrie şi durează până la sfârşitul lui Martie începutul lui Aprilie; se ascund sub tufişuri, sub muşchi la marginea apelor, în pământ, în scorburile copacilor sau chiar în apă. Specie rezistentă la frig şi uscăciune. Se acomodează foarte bine în captivitate, putând trăi până la 22 de ani.

Reproducerea nocturnă, durează câteva ore. Amplexul este axilar, iar ponta este depusă noaptea. Femela depune ouă mici, în pachete dense, de mărimea unei nuci, pe plante sau care cad la fundul apei. Locul de depunere al ponte sunt porţiuni mai adânci ale balţii, cu apă limpede şi cu vegetaţie.

Diametrul oului este de 1½ mm, coloritul alb-gălbui, cu polul animal pigmentat, cenuşiu sau brun deschis; împreună cu capsula sa gelatinoasă nu depăşeşte 4 mm în diametru, ponta cuprinde cca. 800 – 1000 de ouă. După aproximativ 12 zile ies larvele, iar după 3 luni tinerii au caracterele adulţilor şi părăsesc apa. După 3 - 4 ani sunt capabili de reproducere.

Larvele sunt măslinii, cu pete şi reflexii aurii, înoată foarte bine, având un înot activ asemanător peştilor.

Oua lipite de vegetatie, Hyla arborea L.

Larva de 9 zile vazuta la lupa - vedera laterala-

Datorită aspectului plăcut, culorii şi al mărimii relativ mici, Hyla arborea L. este o specie des întâlnită ca animal de companie în rândul pasionaţilor. Deşi în România Terraristica este abia la început, din ce în ce mai mulţi iubitori de animale preferă ca acvariul, ce în trecut era destinat peştilor, să fie casă pentru amfibieni.

Totuşi eu recomand ca înainte de a achiziţiona un brotăcel (sau un alt animal) şă citiţi suficiente informaţii despre el pentru a putea să îi oferiţi condiţii bune de creştere, să fiţi conştienţi de angajamentul pe termen lung pe care vi l-aţi asumat (Hyla arborea poate trăi 22 de ani în captivitate) şi întotdeauna să achiziţionaţi animalele de la un crescător sau de la Pet-Shop.

Terrariu Hyla arborea L.

Polygonia c-album sau Fluturele virgula

Polygonia c-album ( Linnaeus, 1758) 

Aceasta specie de Lepidopter face parte din Regnul Animalia, Increngatura Artropoda, Clasa Insecta, Ordinul Lepidoptera, Familia Nymphalidae,  Genul Polygonia,  Specia c-album.

Ca toate speciile din genul Polygonia si fluturele virgula se caracterizeaza prin forma crestata a aripilor. Aceasta specie se gaseste in Africa de nord,  Europa si Asia.  Fluturele are o anvergura a aripilor de circa 4,5 cm, partea dorsala este frumos colorata in culori vii,  partea ventrala a aripilor au o culoare maroniei stearsa cu un mic desen alb in forma literei "C",  de unde i se trage si numele de fluture virgula.

Marginile aripilor sunt mult crestate ce da impresia ca seamana cu o frunza.  De obicei aceasta specie are 2 generatii pe an,  primul zpor al adultilor in luna iunie si al doilea in luna august - septembrie,  adultii din a doua generatie care se dezvolta mai repede decat cei din prima au capacitatea de a hiberna.  Dupa hibernare,  in luna martie,  daca temperatura este optima,  de obice,  se depune prima ponta (prima generatie).  Femelele depun pana la 250 de oua mici de culoare verde,  individual,  pe partea inferioara a frunzei de urzica,  salcie,  hamei,  coacaze,  ulm.  Oul va capata o culoare galbena si in cele din urma gri si larva (omida) va ecloza dupa doua - trei saptamani.  Omida are o culoare alba cu neagru,  seamana un pic cu excrementul de pasare,  aceasta adaptare fiind necesara pentru supravietuirea larvei.  Hrana omizii este constituita din frunzele plantelor unde a fost depus oul consumandu-le cu placere. Inainte de a se inpupa omizile se supenda pe tulpinile diferitolor plante si formeaza coconul din care va ieisi un fluture adult dupa circa doua-trei saptamani.  Adultii se hranesc cu nectar, in special de la florile palamidelor,  murelor,  iederei, lemnului cainesc, etc.. O parte din fluturii din prima generatie dupa metamorfoza se imperecheaza imediat, altii ca si cei din a doau generatie se hranesc si se vor imperechea in al doilea an. Adultii petrec mult timp pe frunzar, pe diferiti busteni. Masculii au un comportament teritorial si se lanseaza in zboruri pentru a ataca fluturii ce trec prin perimetrul lor indiferent daca sunt din aceeasi specie sau nu.  In zilele insorite fluturele se aseaza pe diferite obiecte din apropierea apelor pentru a bea apa. Pe la sfarsitul lunii septembrie, inceputul lui octombrie aceasta specie isi cauta locuri pentru hibernat,  prefera scorburile de copac,  se ascund intre stivele de lemne,  sau pot sta chiar si in aer liber sub o creanga de copac.