Araneidele sunt animale nevertebrate ce fac parte din clasa Arachnida (Cuvier, 1812) din care se evidentiaza 11 ordine dupa cum urmeaza: Acari, Amblypygi, Araneae, Opiliones, Palpigradi, Pseudoscorpionida, Ricinulei, Schizomida, Scorpiones, Solifugae si Thelyphonida. Cele mai cunoscute ordine sunt Acarii (ex. Sarcoptes scabiei), Araneae (ex. Araneus diademata) si Scorpiones (ex. Euscorpius charpathicus).
Paianjenii (Araneae) sunt cel mai numeros grup dintre toate artropodele chelicerate, insumeaza cca. 42.000 de specii descoperite pana in acest moment. Se intalnesc in toate mediile de viata de pe toate continentele cu exceptia Antarcticii. Fauna de aranee din Romania reprezinta aproximativ 855 de specii a caror prezenta este documentata si poate fi verificata in colectii stiintifice si inca 118 specii semnalate doar in literatura (dupa INGMAR WEISS, ANGELA PETRISOR).
Morfologia externa a paianjenilor este destul de simpla, sunt impartiti in 2 tagme Prosoma (cefalotoracele) si Opistosoma (abdomenul)si aceste doua tagme comunica intre ele printrun segment numit petiol.
Prosoma - la randul ei este impartita intr-un asa numit scut dorsal numit carapace, si doua placi sternale in partea ventrala. Pe cefalotorace mai putem gasi mai multe perechi de oceli (ochi simpli) - de obicei 4 perechi -, orificiul bucal, in jurul orificiului bucal se afla pozitionat o pereche de chelicere care se termina cu 2 gheare legate printrun sistem de canale la doua glande cu venin aflate in prosoma la paianjenii aranemorphi cu ajutorul carora pot inocula in epiderma victimei o cantitate de venin, langa chelicere se afla pozitionati o pereche de pedipalpi (adesea confundat cu un set de picioare) ce au rol tactil, la paianjenii masculi au rol si de organ copulator, sunt scurti alcatuiti din 6 articole (coxa, trocanter, femur, patela, tibie si tars) spre deosebire de membre sau apendice care sunt formate din 7 articole (coxa, trocanter, femur, patela, tibie, bazitars sau metatars si tars), lungimea lor fiind diferita de la o specie la alta in functie de modul lor de viata.
Opistosoma - este partea cea mai voluminoasa a corpului, aici sunt localizate viscerele paianjenului. In partea ventral posterioara sunt localizate filierele unde se afla glandele sericigene raspunzatoare de producerea unor proteine care eliberate, in contact cu mediul exterior, se transforma intr-o panza matasoasa pe care unii din paianjeni o folosesc pentru a prinde prada sau pentru asi construi adaposturi. Langa organele filiere, in numar de 3 pana la 4, mai este pozitionat si orificiul anal al paianjenului. In apropierea petiolului pe partea ventrala opistosomei se afla 2 orificii numite stigme pulmonare ce au rol in respiratie. Plamanii sunt acoperiti cu niste placi epigastrice. La paianjeni intre cele 2 stigme, intr-un sant epigastric se afla orificiul genital, la femele acest orificiu genital ete precedat de o placa chitinizata numita epigin si are rol de protectie.
Desi paianjenii sunt printre cele mai frumos colorate animale, responsabili sunt dor trei pigmenti. Dar culoarea paianjenilor mai este data si de refractia sau reflexia luminii asstfel culoarea alba a unor specii de paianjeni este rezultatul reflexiei luminii. Locomotia este realizata cu ajutorul muschilor de sub exoschelet dar s-a demonstrat ca paianjenii pentru a se deplasa folosesc presiunea hidraulica astfel se explica faptul ca dupa ce un paianjen moare membrele lui nu se extind ci se ghemuesc. Un paianjen saritor poate sari de 40-50 de ori distanta corpului sau tot datorita presiunii, in perechea a 3-a si a 4-a de apandici are loc cresterea brusca a presiunii si paianjenul executa sarituri fara probleme.
Suprafata corpului unui paianjeni este acoperit cu o multime de peri ce au rol senzitiv si se numesc trihobotrii. Acesti perisori au rolul organelor tactile fiind sesnsibili la orice vibratie a panzei, a apei, a solului si a aerului. De asemea paianjenii pot percepe chiar si temperatura aerului si presiunea atmosferica datorita acestor perisori. Functia olfactiva este indeplinita de orificii microscopice in cuticula numite organe liriforme raspandite pe intreaga suprafata a corpului, pentru a asigura corpul cu informatii externe cuticula este tapetata cu celule senzitive. Daca pentru paianjenii care isi construesc panze functia tactila este cea mai importanta, pentru cei care vaneaza activ (Lycosa) vedera este mai importanta. Ochii sunt organe simple numiti oceli, majoritatea speciilo re paianjen au 8 ochi situati anteriori pe prosoma dispusi median si lateral si au mai multe modele, ochii pozitionati median sunt de obicei mai mari si sunt specializati pentru vederea diurna si ochii laterali, mai mici specializati in vederea pe timp de noapte. Unele specii de paianjeni insa au 1, 2 sau 3 perechi de oceli. Sistemul nervos al paianjenului este reprezentat de creier si o masa ganglionara situata in partea ventrala a abdomenului care ocupa aproape tot volumul prosomei. Inima paianjenului este alcatuita dintr-o singura camera si este pozitionata in partea dorsala a opistosomei, ea este inconjurata de pericard. Sistemul circulator este de tip deschis. Anterior inima are o prelungire care trece prin petiol si asigura astfel sange tesuturilor din prosoma. Hemolimfa (sangele) contine un pigment numit hemocianina are functie asemanatoare cu hemoglobina de la vertebrate, doar ca acest pigment contine atomi de cupu care se leaga de oxigen de aceea confera sangelui o nuanta albastrue. Respiratia paianjenului se realizeaza in mare parte prin plamani sau saci pulmonari dar si prin trahei, ambele sisteme fiind plasate in partea ventrala a opistosomei. Respiratia prin trahei este mai eficienta dar paianjenii folosesc ambele tipuri de respiratie cei mai multi folosesc pentru aceasta functie o pereche de plamani si o pereche de trahei. Plamanii sunt puternic vascularizati si au o structura lamelara cu ajutorul careia se face schimbul de gaze din aer cu hemolimfa. Traheile sunt tuburi ramificate care transporta oxigenul direct la organe si tesuturi fara a interveni hemolimfa. Atat plamanii cat si traheile se deschid in exteriorul corpului in partea ventrala a opistosomei prin stigme pulmonare (plamanii) si traheea care este pozitionata aproape de filiere. Aparatul digestiv este fomat din orificiu bucal care este inconjurat de buza superioara si pedipalpi, in orificiu bucal se afla deschideri ale glandelor salivare, iar continutul lor este inoculat in prada paralizata anterior. Sub influenta enzimelor organele insectelor sau a prazii incep sa se lichefieze si astfel are loc digestia partiala si extrabucala. Apoi paianjenul aspira continutul pana nu mai ramane decat cuticula animalului prada. Orificiul bucal este urmat de un faringe musculos care are rol in aspiratia hranei, tubul digestiv se continua cu un esofag care se deschide intr-un stomac. La nivelul opistosomei tubul digestiv prezinta diverticuli ramificati care formeaza hepatopancreasul, intestinul mediu este urmat de un rect dilatat in care se deschid tuburile Malpighi. Excretia se realizeaza cu ajutorul a una sau doua perechi de tuburi Malpighi ce se deschid in rect, produsul final este guanina si se elimina sub forma de cristale. O parte a substantelor excretate sunt folosite la producerea panzei sau a coloratiei paianjenului.
Paianjenii sunt animale unisexuate, fecundatia este interna si se reproduc sexsuat. La multe specii dimorfismul sexual se realizeaza prin coloratia diferita a exemplarelor femele si masculi dar principala diferenta ramane marimea (masculii fiind in general mai mici decat femelele). La masculi organele genitale sunt 2 testicole ce se continua cu 2 spermiducte si se unesc in partea ventrala a opistosomei unde se si deschid. Lichidul seminal (sperma) este transferat cu ajutorul pedipalpilor, mai precis cu ajutorul ultimului segment al pedipalpului (tarsul), care la mascul este latit si adaposteste bulbul seminal. Organul copulator al paianjenului difera ca structura de la o specie la alta. Paianjenul mascul tese o panza speciala in care este picurata sperma cu ajutorul pedipalpilor este preluata de bulb, paianjenul isi umple bulbul cu sperma si pleaca in cautarea femelei. Dupa ce isi gaseste perechea stilul bulbului umplut cu sperma este introdus in epiginul femelei. La femele, sistemul sexual este alcatuit din 2 ovare legate la 2 oviducte ce se unesc in partea ventrala a opistosomei si se deschid prin orificiul genital.
Masculii sunt de obicei mai mici decat femela si adesea sunt considerati prada pentru aceasta, de aceea cand un mascul incearca sa se apropie de o femela el verifica daca este din aceeasi specie si daca este pregatita sa se imperecheze. Pentru aceasta masculii executa un ritual specific de curtare in functie de specie si dupa acuplare parasesc imediat femela pentru a evita sa fie mancati, cu toate astea masculii din specia Latrodectus (Vaduva neagra) sunt mai intotdeauna mancati de femele, paianjenii din familia Salticidae sunt cunoscuti pentru dansurile lor nuptiale, masculii din familia Pisauridae ofera cadouri femelelor (insecte proaspete infasurate in fir de matase), iar masculii paianjenilor tesatori Araneus diademata (Paianjenul cu cruce) exsecuta adevarate melodii la harpa, el vibreaza intr-un anumit ritm panza femelei in care se prezinta si isi face cunoscute intentiile, dar un singur pas gresit il poate costa viata. Desi devorarea masculiolor, mai ales dupa acuplare sau in timpul acesteia pare un act de canibalism, in lumea animala se mai intalneste si la alte nevertebrate ca de exemplu Mantis religiosa (calugarita) si este un act necesar dezvoltarii generatiei urmatoare, pentru ca femela multe oua, are nevoie de cat mai multa proteina si prima masa poate fi chiar masculul cu care se acupleaza. Prin urmare masculul se sacrifica pentru generatia urmatoare de paianjeni.
O femela depune pana la 4.000 de oua in functie de specie, ouale sunt invelite in unul sau mai multi saci de matase numiti coconi, ei mentin umiditatea temperatura si nivelul de oxigen relativ constant. Unele femele din anumite specii mor dup ce depun coconii cu oua (paianjenul cu cruce), altele pazesc coconul prin atasarea lui de panza (vaduva neagra) si unele specii ca de exemplu Lycosidele (Lycosa singoriensis sau tarantula romaneasca) isi protejeaza coconul atasandul de filiere.
Puii dupa eclozare sunt variante in miniatura ale adultilor, pentru a creste ei trebuie sa treaca printr-un numar de naparliri ce variaza in functie de specie. Unii paianjeni isi ingrijesc si apara puii, spere exemplu Lycosidele isi cara puii in spate timp de cateva zile pentru ai proteja pana la prima naparlire, iar unele femele aduc prada puilor sau chiar ii hranesc. Media de viata a uni paianjen este de 1 pana la 20 de ani in functie de specie. Femelele ajung sa traiasca 20 de ani (unele tarantule), masculii mor de obicei dupa primul an de viata, dar sunt unele specii de tarantule care traiesc cativa ani.
Paianjenii populeaza toate biotopurile terestre, dar sunt si paianjeni care duc o viata acvatica (Argyoneta aqatica) sau semiacvatica, o viata sedentara duc de exemplu paianjenii tesatori (Araneus aline, Araneus quadratus, etc.). Toti paianjenii sunt vanatori inascuti prin urmare au un regim de hrana carnivor in proportie de 90 % iar restul de 10 % se hranesc cu polen si/sau nectar. Dar exista si paianjeni ca Bagheera kiplingi care au un regim de hrana erbivor in proportie de 90%. Unele studii au fost facute in laborator cu specii din familia Clubionidae, Thomisidae si Salticidae care au ajuns la concluzia ca acesti paianjeni consuma solutii de zahar in apa simpla ce demonstreaza faptul ca ei sunt in cautarea nutrientilor. Nectarul contine glucide, aminoacizi, lipide, minerale si vitamine, paianjenii care consuma nectar sunt mai longevivi, acest tip de hranire nu presupune consum de resurse pretioase precum veninul sau enzime digestive si riscul de a se rani intr-o lupta cu prada sa este inexistent. Polenul lipit de panza paianjenului este consumat de acesta si mareste sansa de supravietuire la exemplarele tinere. In captivitate multi crescatori de tarantule suplimenteaza hrana acestora cu particule de galbenus de ou, marmelada, particule de babana sau chiar de lapte.
Cea mai cunoscuta si cea mai folosita metoda de capturare a prazii la paianjeni este cea a panzei lipicioase, paianjenul isi construeste o panza de obicei intre ramuri, la intrarea in vizuina sau isi face o unealta (lasou - bolas spider - paianjenul lasou). Dispozitia spatiala a panzelor construite de paianjeni permite ca mai multe specii de paianjen sa prinda insecte diferite in aceeasi zona, spre exemplu panza construita orizontal prinde insecte saritoare si panza construita vertical prinde insecte zburatoare. Paianjenii care isi construesc panze au vedera slaba dar sunt extremi de sensibili la vibratiile panzei lor. Paianjenii lup vaneaza prada prin ambuscada dupa ce il urmareste o perioada, alti paianjeni dupa ce si-au construit o vizuina in pamant isi asteapta prada la intrare si le ataca. Paianjenii crab sunt foarte colorati, isi asteapta prada de obicei pe petalele florilor, acolo unde sunt foarte greu de observat de insectele polenizatoare, satfel hrana paianjenului este compusa in principal din albine si fluturi. Paianjenii saritori sunt niste specii de animale nevertebrate inteligente, au capacitatea de a invata din greselile sau succesele avute anterior la o vanatoare, unii paianjeni au invatat sa imite aniamlele cu care se hranesc in special furnicile, isi folosesc prima pereche de membre ca pe niste antene si se deplaseaza ca o furnica pentru a nu fi detectata de soldatii musuroiului chiar daca au capacitatea de a sari nu o fac cat timp stau pe langa aceste insecte. Paianjenul de apa Agrioneta aquatica isi construeste panza pe plantele acvatice dupa care incepe sa transporte bule de aer de la suprafata constrind astfel un clopot, o bula care devine casa lui la propriu, aici manaca prada, aici naparleste, aici se imperecheaza si chiar isi creste puii. Unii paianjeni tes panze mici pe care le tin cu ajutorul ghearelor de la membre si cand se apropie o insecta se napustesc asupra lor si o infasoara in panza de matase. Paianjenii se hranesc de obicei cu insecte dar si cu vertebrate ca pesti si mormoloci, unele tarantule se hranesc chiar si cu exemplare adulte de soareci.
Culoarea paianjenului reprezinta un mod de aparare eficient, este prima linie din arsenalul defensiv al paianjenului, culorile in general sunt in functie de culorile dominante ale mediului in care traiesc. Alti paianjeni au anumite dungi si pete care ingreuneaza observarea conturului corpului. Veninul este de asemenea o metodua eficienta prin care paianjenul se apara de pradatori. Alti paianjeni se ascund in galerii, Tarantulele au in arsenal perisori urticanti, ei sunt pozitionat pe partea dorsala a opistosomei si pot fi aruncati spre pradator, acesti perisori au niste ghimpi care pot fi letali pentru rozatoare sau alte animale mici, la om aceste fire pot provoca reactii alergice, eruptii cutanate, inflamatii. Cele mai sensibile organe sunt ochii si caile respiratorii. De obicei simtomele dispar dupa cateva ore. Paianjenii sunt solitari cu mici exceptii exista specii de paianjeni ce isi construesc panze comune formand colonii si au tendinte de socializare primitive, ajutand la capturarea prazii si la depozitarea lor, precum si la apararea depozitelor de hrana impotriva altor paianjeni paraziti. Erbivorul Bagheera kiplingi traieste de asemenea in colonii mici ajutandu-se la protejarea oualelor si juvenililor. Chiar si speciile din genul Latrodectus, in captivitate s-a constatat ca isi construesc panze comune.
Desi nu sunt singurele artropode care produc si folosesc matase, ei sunt singurii care o folosesc pentru a vana. O clasificare clara dupa forma panzei de paianjen nu se poate raliza pentru ca majoritatea paianjenilor tes firele orientate haotic. Dar si speciile care nu vaneaza cu ajutorul panzei ca de exemplu Lycosidele folosesc panza in alte scopuri cum ar fi tapetarea peretilor galeriei pentru speciile tericole. Toti masculii folosesc panza pentru a transfera spermatozoizii. Femelele paianjen folosesc panza pentru constructia coconului. Paianjenii saritor folosesc panza ca pe o coarda de siguranta. Alti paianjeni, in special juvenilii folosesc panza ca pe o parasuta. Glandele sericigene, aflate in partea posterioara a opistosomei in numar de cateva sute pana la 1000 sunt raspunzatoare de producerea matasei, canaliculele acestor glande se deschid in orificiile glandelor filiefre. Organele filiere sunt mobile se termina cu o placa chitinizata prevazute cu pori. Glandele sericigene produc o substanta proteica gelatinoasa care in contact cu aerul se solidifica. Matasea este foarte rezistanta, are o rezistanta similara cu cea a nailonului la forta de tractiune dar este mult mai elastica, se intinde mai mult inainte de a se rupe. Multi paianjeni tes diferite tipuri de panze ca de exemplu: panze circulare, panze decorative, panje incurcate, panze conice. Prin experimente s-a demonstrat ca hranirea paianjenilor cu alte substante cum ar fi cofeina au efecte diferite asupra structurii si panzei lor care devine neregulata sau are mai multe gauri si isi pierd din capacitatea lipicioasa a panzei.
Paianjenii sunt animale nevertebrate, arthropode ce se impart in 2 ordine Mesothelae si Opisthothelae.
Opisthothelae la randul lor se impart in 2 infraordine Mygalomorphae si Araneomorphae. Cele doua subordine se deosebesc prin segmentarea opistosomei la Mesothele iar la Opistothotelae opistosoma este nesegmentata. Iar criteriul de deosebire dintre cele doua infraordine este orientarea chelicerelor. La paianjenii din ordinul Mesothelae si la paianjenii din infraordinul Mygalomorphae chelicerele sunt orientate inainte si in jos si se numesc "ortognate", iar la paianjenii din infraordinul Araneomorphae chelicerele sunt orientate unul spre celalat si se numesc "labiognate".
Paianjenii nu sunt periculosi pentru om, ei musca doar pentru a se apara! Muscatura lor nu este mortala, provoaca doar dureri. Totusi datorita compozitiei chimice a veninului pot provoca ulceratii, leziuni ale tesutului, dureri de cap, greata, varsaturi. Veninul paianjenului poate fi letal in caz de soc anafilactic. Paianjenii din familia Agelenidae si paianjenii din genul Latrodectus sunt printre cei mai veninosi paianjeni araneomorphi. Ei sunt retrasi si musca doar daca sunut provocati si atunci cand accidental dam peste ei. Totusi o muscatura de paianjen este diagnosticata de cele mai multe ori cu dificultate mai ales in Romania. Spre deosebire de alte tari veninul paianjenilor din Romania nu este periculos pentru om in afara de specia de vaduva neadra - Latrodectus tredecimgutatus - ce se gaseste in Dobrogea. Datorita asocierii paianjenilor cu moartea omenirea a dezvoltat o fobie pentru paianjeni. Arahnofobia este o frica anormala fata de paianjeni si de panza acestora, este o fobie comuna care se regaseste la 50% din femei si 10% din barbatii de pe intreaga planeta. Aceasta fobie poate fi indusa de anumite filme SF sau stiri din media.
Cu toate acestrea omul poate avea multe beneficii de pe uma paianjenilor. Veninul lor poate fi folosit ca pesticid si nu este poluant ca alte pesticide chimice folosite in ziua de astazi si in plus este foarte eficient in combaterea daunatorilor de cultura. In medicina veninul este studiat pentru tratarea aritmiei cardiace la om precum si a bolii Alzheimer, accidentelor vasculare cerebrale si disfunctiei erectice. Si deoarece matasea este atat de rezistenta si elastica, in prezent se incearca utilizarea ei in ingineria genetica si producerea ei pe cale sintetica.
Paianjeniii simbolizeaza rabdarea, dar sunt priviti si negativ datorita veninului, cu toate astea din punctul meu de vedere sunt cele mai interesante si diverse fiinte de pe planeta merita ocrotiti pentru ca si ei ne ocrotesc pe noi scapandune de anumite insecte ce ne irita (tantarii, insectele daunatoare din culturi, gandaci de bucatarie).
